PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs şi, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleşi, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc şi cu putere (pe nas sau pe gură); a ţâşni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec.

PODIDÍ vb. 1. a năpădi, a umple, (reg.) a bucşi, (înv.) a povedi. (L-a ~ sângele.) 2. a(-l) ajunge, a(-l) birui, a(-l) copleşi, a(-l) covârşi, a(-l) cuprinde, a(-l) înfrânge, a(-l) învinge, a(-l) prinde, a(-l) răzbi, a(-l) toropi, (înv.) a(-l) prea-covârşi, (fig.) a(-l) doborî, a(-l) lovi. (L-a ~ somnul.)

podidí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. podidésc, 3 sg. podidéşte, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 sg. şi pl. podideáscă

A PODID//Í ~ésc tranz. 1) (despre sentimente, stări, gânduri etc.) A cuprinde brusc şi cu putere; a pune stăpânire în chip năvalnic; a năvăli; a copleşi; a năpădi; a păli. 2) (despre lacrimi, sânge) A începe să curgă din abundenţă şi cu putere. /Orig. nec.