POL³ subst. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ.

POL², poli, s.m. Monedă de metal sau de hârtie valorând douăzeci de lei, care a circulat în ţara noastră; douăzeci de lei. ♦ Nume dat mai multor monede ruseşti şi franţuzeşti (de aur) care au circulat în ţările române în sec. XIX; napoleon. – Din rus. pol.

POL¹, poli, s.m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotaţie a pământului şi în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ♢ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care prelungirea axei de rotaţie a pământului, trecând prin cei doi poli tereştri, intersectează sfera cereasca. Pol magnetic terestru = punct pe suprafaţa pământului în care acul magnetic are poziţia verticală (înclinaţia magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăţi. ♢ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducţiei magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer, sau invers. 5. Parte componentă a unei maşini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al maşinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabileşte contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situaţiile etc. aflate la două extremităţi opuse. – Din fr. pôle, lat. polus.

POL s. v. jumătate.

POL s. (FIZ.) 1. (înv.) punct. (~ al magnetului.) 2. pol pozitiv = anod, (înv.) placă.

pol (terestru, electric, monedă) s. m., pl. poli

pol (jumătate) s. n.

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele (de nord şi de sud) ale axei de rotaţie a Pământului. 2) Regiune situată în jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ♢ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersecţie a axei Pământului cu sfera cerească. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele două puncte de intersecţie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitaţile unui circuit electric, una cu sarcină pozitivă, iar cealaltă cu sarcină negativă. 6) fig. Parte extremă, opusă a ceva. ~ii unei discuţii. /<fr. póle, lat. polus

POL² ~i m. înv. 1) Monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu circulaţie şi în alte ţări europene. 2) Monedă rusească egală cu jumătate de sorocovăţ. 3) fam. Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei. /cf. rus. pol

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele două extremităţi ale axei Pământului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care bolta cerească pare să fie atinsă de axa în jurul căreia se efectuează mişcarea diurnă a aştrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremităţi, puncte opuse unul faţă de celălalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pôle, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se întoarce, a se învârti].