POLINÓM, polinoame, s.n. Expresie algebrică constituită din mai multe monoame, legate între ele prin semnul plus sau minus; suma algebrică a mai multor monoame. – Din fr. polynôme.

polinóm s. n., pl. polinoáme

POLIN//ÓM ~oáme n. mat. (în opoziţie cu monom) Expresie algebrică constituită din mai multe monoame (legate prin semnul „Ş“ sau „-“); sumă algebrică a mai multor monoame. /<fr. polynôme

POLINÓM s.n. Expresie algebrică formată din mai multe monoame. [< fr. polynome, cf. gr. polys – numeros, nomos – parte, termen].