POMÁNĂ, pomeni, s.f. 1. Dar, danie, ofrandă făcute cuiva şi servind, potrivit credinţei creştine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ♢ Loc. adj. şi adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preţ foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ♢ Expr. A cere de pomană = a cerşi. A-şi face (milă şi) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie binevenită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ♢ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creştin) Praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas şi la care de obicei se dăruiesc (săracilor) diverse obiecte (ale mortului); (concr.) ceea ce se dăruieşte cu acest prilej. ♢ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ.

POMÁNĂ s. v. amintire, chilipir, comemorare, datină, fel, obicei, pomenire, rânduială, sărbătorire, serbare, tradiţie, uz, uzanţă.

POMÁNĂ s. 1. v. parastas. 2. (BIS.) praznic, (înv. şi reg.) prinos, (reg.) comând, comândare. (~ de după înmormântare.) 3. milă, milostivire, (înv. şi pop.) milostenie. (Trăieşte din ~ altora.)

pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni

POM//ÁNĂ ~éni f. rel. 1) Dar oferit pentru iertarea păcatelor, de sufletul celor morţi sau de sănătatea cuiva; binefacere; milostenie. A lua de ~. ♢ De ~ a) în mod gratuit sau la un preţ foarte mic; b) în zadar; degeaba. A cere de ~ a cerşi. A face ~ cu cineva a-i face un bine cuiva; a ajuta pe cineva. A umbla după ~ a căuta să obţină avantaje nemeritate. De-a cui ~? pentru ce? la ce bun? Ca la ~ în număr mare. 2) Bun (aparţinând unui decedat) ce se dăruieşte la/după înmormântare. 3) Masă care se face după înmormântare sau după parastas. /<sl. pomĕnu