PONÓR, ponoare, s.n. 1. (Pop.) Povârniş abrupt sau adâncitură formată prin prăbuşirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren. 2. Formă de relief rezultată prin asocierea liniară şi laterală a dolinelor, care dă terenurilor calcaroase un aspect adâncit. – Din sl. ponorŭ.

PONÓR s. v. gârlă.

PONÓR s. v. râpă.

ponór s. n., pl. ponoáre

PON//ÓR ~oáre n. Coastă abruptă rezultată din surpări sau prăbuşiri de teren. /<bulg., sb. ponor

ponór, ponoáre, s.n. (pop.) 1. povârniş abrupt sau adâncitură formată prin prăbuşirea unor straturi de teren; râpă. 2. loc necultivat; pârloagă. 3. munte înalt cu creasta golaşă, lipsită de vegetaţie. 4. deal cu coama înaltă şi rotundă. 5. mică apă curgătoare; gârlă; apă stătătoare mai mare decât o baltă. 6. poiană (într-o pădurice). 7. vizuină, bârlog (într-o regiune accidentată). 8. casă mică şi scundă. 9. (fig.) necaz, supărare, nenorocire; amar. 10. greşeală, vină. 11. mulţime, număr mare.