POTÍR, potire, s.n. 1. Cupă de metal (preţios) cu gura largă (şi cu marginile răsfrânte); p. ext. conţinutul acestei cupe. ♦ Spec. Pahar de aur sau de argint, cu picior, în care se păstrează cuminecătura la biserică. 2. P. anal. Parte a unei flori alcătuită din corolă şi caliciu. – Din sl. potirĩ.

POTÍR s. (BIS.) caliciu, cupă, (înv.) scăfârlie. (~ este un vas liturgic.)

potír s. n., pl. potíre

POTÍR ~e n. 1) Pahar de metal preţios, cu picior, lărgit în partea superioară. 2) Conţinutul acestui pahar. 3) bis. Cupă de aur sau de argint, folosită pentru păstrarea cuminecăturii. 4) bot. Înveliş floral alcătuit din caliciu şi corolă; periant. /<sl. potiri