PREDICATÍV, -Ă, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care formează sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ♢ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziţii. Nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziţii. Propoziţie predicativă = propoziţie care îndeplineşte rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Care se referă la predicat (2), care aparţine predicatului. – Din fr. prédicatif.

predicatív adj. m., pl. predicatívi; f. sg. predicatívă, pl. predicatíve

PREDICATÍV ~ă (~i, ~e) gram. Care joacă rol de predicat sau de parte a acestuia. Nume ~. Propoziţie ~ă. /<fr. prédicatif

PREDICATÍV, -Ă adj. 1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziţii; propoziţie predicativă (şi s.f.) = propoziţie care îndeplineşte faţă de propoziţia regentă rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Referitor la predicat. [< lat. praedicativus].