PREROGATÍVĂ, prerogative, s.f. Împuternicire, privilegiu acordat în exclusivitate şefului unui stat sau unui demnitar. – Din fr. prérogative, lat. praerogativa.

PREROGATÍVĂ s. privilegiu, (înv.) pronomion. (~ unui demnitar.)

prerogatívă s. f., g.-d. art. prerogatívei; pl. prerogatíve

PREROGATÍV//Ă ~e f. Privilegiu acordat în exclusivitate unui organ de stat sau unei persoane oficiale. /<fr. prérogative

PREROGATÍVĂ s.f. 1. Centurie care îşi dădea prima votul în condiţiile din vechea Romă. 2. Autoritate, privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. [< fr. prérogative, cf. lat. praerogativa].