PRICÉPE, pricép, vb. III. 1. Tranz. A înţelege, a pătrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lămuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunoştinţe într-o materie, într-un domeniu; a dovedi iscusinţă, îndemânare, experienţă într-o acţiune, într-o situaţie; a fi capabil, în stare să facă ceva. – Lat. percipere.

PRICÉPE vb. v. afla, cunoaşte, descoperi, desluşi, distinge, găsi, intui, înţelege, percepe, sesiza, şti.

PRICÉPE vb. 1. v. dumeri. 2. v. înţelege. 3. a auzi, a înţelege. (Nu ~ să mă laşi în pace?) 4. a-şi explica, a înţelege. (Pur şi simplu nu ~ cum a dispărut.) 5. v. concepe, a înţelege. (Nu ~ cum s-a întâmplat astfel.) 6. a cunoaşte, a înţelege, a şti. (~ franceza?) 7. v. cunoaşte.

pricépe vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pricép; part. pricepút

A PRICÉPE pricép tranz. (esenţa lucrurilor, situaţii, evenimente) 1) A fi în stare să cuprindă cu mintea; a descifra prin raţionamente; a înţelege; a pătrunde. 2) A reuşi să însuşească prin activitatea gândirii; a înţelege; a sesiza; a concepe. /<lat. percipere

A SE PRICÉPE mă pricép intranz. 1) A avea cunoştinţe suficiente într-un domeniu de activitate. 2) A da dovadă de iscusinţă; a fi în stare. /<lat. percipere