PRIDIDÍ, prididesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. şi intranz. (De obicei în construcţii negative) A fi în stare să ducă ceva cu bine la capăt, să îndeplinească un lucru. 2. Tranz. A năpădi, a asalta, a copleşi pe cineva cu ceva. 3. Tranz. A birui, a învinge într-o luptă. ♦ Fig. A stăpâni; a opri. – Din sl. prideti.

PRIDIDÍ vb. v. bate, birui, copleşi, covârşi, cuceri, cuprinde, împovăra, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, ocupa, opri, răzbi, reţine, stăpâni, subjuga, supune.

PRIDIDÍ vb. a dovedi, a răzbi, (reg.) a joi, (Transilv. şi Bucov.) a puclui, (grecism înv.) a proftaxi. (Abia mai ~ cu lucrul.)

prididí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. prididésc, imperf. 3 sg. pridideá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pridideáscă

A PRIDID//Í ~ésc tranz. 1) (mai ales în construcţii negative) A reuşi în realizarea unei acţiuni; a dovedi. De abia ~ea. 2) (persoane) A face să fie copleşit; a copleşi; a asalta. ~ cu întrebările. 3) rar A înfrânge într-o luptă sau într-o încercare; a birui; a învinge. ♢ A-şi ~ plânsul a-şi stăpâni plânsul. /<sl. pridati