OSS Suport OpenSuse Ubuntu Mandriva Firefox openOffice Gimp 7 zip Thunderbird

 
Dicţ[email protected]

Cauta un cuvânt:

prim. 10 rezultate gasite
PRIM1, primuri, s.n. (Reg.) Garnitură din blană (neagră, de miel) aplicată pe marginea căciulilor, a pieptarelor, a hainelor. – Din magr. prém.
PRIM2, -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spaţiu sau în timp); care se află la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ♢ Prima tinereţe = întâia perioadă a tinereţii, care urmează imediat copilăriei. Primă audiţie = executare a unei bucăţi pentru prima oară în faţa publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se dă unui bolnav sau unui accidentat la faţa locului. Materie primă = material destinat prelucrării în vederea fabricării unui produs finit. ♢ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbiala, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privinţa însemnătăţii, a rangului, a calităţilor; important, principal. ♢ Prim amorez = actor care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit; june prim. ♢ Loc. adj. De prim(ui) rang = de calitate superioară; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indica o funcţie sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. Prim-solist.Prim-ministru = şeful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentişti) Care executa melodia principală, dominantă. 3. (În sintagma) Număr prim = număr divizibil numai cu unitatea sau cu el însuşi. – Din lat. primus.
Prim ≠ ultim
PRIM s. (reg.) primblătură. (~ aplicat pe marginea bundiţei.)
PRIM num., adj. 1. num. (înv. şi reg.) protos. (E ~ul între judecători.) 2. adj. dintâi, întâi. (Lucrul ~ pe care vrem să-l discutăm.) 3. adj. v. originar.
prim (garnitură de blană) s. n., pl. prímuri
prim num. m., pl. primi; f. sg. prímă, g.-d. art. prímei, pl. príme
PRIM ~ă (~i, ~e) şi substantival (în opoziţie cu ultim) (plasat, mai ales, înaintea substantivului) 1) Care este înainte, în faţă (prin importanţă sau valoare); care se află în frunte; fruntaş. ~a impresie. ~ul student. ♢ Număr ~ număr care se împarte numai la el însuşi sau la unitate. ~-ajutor ajutor imediat acordat unui bolnav sau unui rănit (până la transportarea lui în spital). Materie ~ă v. MATERIE. A fi (sau a se afla) în ~ele rânduri a fi (sau a se afla) în avangardă. De ~ rang (sau ordin) de importanţă primordială. De ~ă necesitate foarte necesar. Pe ~(ul) plan pe planul din faţă. În ~ul rând mai întâi de toate. 2) (despre persoane) (la forma nearticulată, ataşat de cuvântul determinat prin liniuţă) Care este cel mai de sus într-o ierarhie. ~-secretar. ~-ministru. /<lat. primus
PRIM, -Ă adj., num. ord. 1. Cel dintâi (în spaţiu sau în timp); care se află în fruntea unei serii. ♢ Materie primă = material prin a cărui prelucrare se obţin produse finite. 2. Cel mai bun; cel mai însemnat etc. ♢ De prim rang = de calitate superioară. 3. Pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. // Element prim de compunere savantă cu sensul „întâi“, „primul“. [Var. primi-, primo-. / < lat. primus, cf. fr. primi-, it. primo-].
prim ministrul......este corect
Baza de date folosita este sub licenţă GPL şi a fost preluată de pe dexonline.ro. Ea poate fi downloadată de aici sau de aici



Jocuri