PROCURÁ, procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obţine ceva. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurer, lat. procurare.

PROCÚRĂ, procuri, s.f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate acţiona în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura.

PROCÚRĂ s. v. delegaţie.

PROCURÁ vb. 1. v. cumpăra. 2. a achiziţiona, a furniza, a livra, (înv.) a teslimarisi, a teslimatisi. (A ~ cuiva o marfă.) 3. a obţine. (Am ~ cu greu biletele.) 4. a agonisi, a dobândi, (prin Transilv.) a însăma. (A ~ ceva cu trudă.) 5. v. da. 6. v. ros-tui.

procurá vb., ind. prez. 1 sg. procúr, 3 sg. şi pl. procúră

procúră s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri

A PROCURÁ procúr tranz. 1) A obţine prin cumpărare; a achiziţiona. 2) A face să se producă; a pricinui; a cauza. Lectura îmi procură plăcere. /<fr. procurer, lat. procurare

PROCÚR//Ă ~i f. 1) Drept acordat unei persoane de a acţiona în numele alteia. 2) Act legalizat care certifică acest drept. /<germ. Prokura, lat. procura

PROCURÁ vb. I. tr. 1. A achiziţiona, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procúr. / < fr. procurer].

PROCÚRĂ s.f. Împuternicire prin care cineva poate acţiona în numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de împuternicire. [< fr. procure].