PROPOZÍŢIE, propoziţii, s.f. 1. Cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o idee, o judecată etc. 2. (Livr.) Propunere. 3. (Log., Mat.) Enunţ a cărui valoare de adevăr este întemeiată pe bază de reguli explicit exprimate. [Var.: propoziţiúne s.f.] – Din fr. proposition, lat. propositio, -onis.

PROPOZÍŢIE s. v. afirmaţie, cuvânt, declaraţie, mărturisire, propunere, relatare, spusă, vorbă, zisă.

PROPOZÍŢIE s. (GRAM.) (înv.) propunere. (~ subordonată.)

propozíţie s. f. → poziţie

PROPOZÍŢI//E ~i f. 1) gram. Unitate comunicativă minimă a limbii. 2) înv. v. PROPUNERE. [G.-D. propoziţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. proposition, lat. propositio, ~onis

PROPOZÍŢIE s.f. 1. Unitatea sintactică cea mai simplă prin care se exprimă de obicei o judecată sau o idee. ♦ (Log.) Îmbinare de cuvinte care exprimă o idee completă. 2. (Mat.) Teoremă care serveşte demonstraţiei unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental dintr-un capitol al matematicii. 3. Cea mai mică construcţie muzicală, care se încheie printr-o cadenţă oarecare. [Gen. -iei, var. propoziţiune s.f. / cf. fr. proposition, lat. propositio].