PROZOPOPÉE, prozopopei, s.f. Figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric. [Var.: prosopopée s.f.] – Din fr. prosopopée, lat. prosopopeia.

prozopopée s. f., art. prozopopéea, g.-d. art. prozopopéii; pl. prozopopéi

PROZOPOPÉ//E ~i f. Procedeu de retorică constând în a pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un obiect personificat. [G.-D. prozopopeei] /<fr. prosopopée, lat. prosopopoeia

PROZOPOPÉE s.f. Figură retorică prin care oratorul sau scriitorul se adresează lucrurilor neînsufleţite, unui absent sau unui mort ca şi când ar fi de faţă, ori le face să vorbească prin expunerea lui ca nişte fiinţe vii; personificare. [Pron. -pe-e, var. prosopopee s.f. / < fr. prosopopée, lat. prosopopoeia, cf. gr. prosopon – persoană, poiein – a face].