PUPÍTRU, pupitre, s.n. Obiect de mobilă având suprafaţa în plan înclinat şi pe care se pune (la înălţimea vederii) o carte, o partitură etc.; (în special) bancă de şcoală cu faţa înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ♢ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalaţie (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea şi controlul operaţiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre.

PUPÍTRU s. bancă. (Puneţi caietele pe ~!)

pupítru s. n. (sil. -tru), art. pupítrul; pl. pupítre

PUPÍTR//U ~e n. 1) Masă mică având partea de deasupra înclinată, la care se poate citi, scrie sau desena. 2) Suport pentru note muzicale. ♢ La ~ la conducerea unei orchestre în calitate de dirijor. 3) Suport pentru manuscrise, folosit de corectori. 4) : ~ de comandă panou pe care sunt instalate dispozitivele de comandă ale unui sistem tehnic; panou de comandă; tablou de comandă. /<fr. pupitre

PUPÍTRU s.n. 1. Masă cu suprafaţa înclinată, pe care se poate scrie, citi etc. ♦ Cutie cu capac înclinat, care se aşază pe o catedră, pe o masă etc. spre a fi folosită la scris şi citit. 2. Suport pentru note de care se servesc muzicanţii. [< fr. pupitre, cf. lat. pulpitum – estradă].