RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A suporta (fără împotrivire şi cu resemnare) greutăţi, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica uşor. 2. Tranz. şi intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ♢ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârşeşte fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-şi înfrâna neliniştea, enervarea, a avea răbdare, a-şi păstra calmul. – Et. nec.

RĂBDÁ vb. 1. v. îndura. 2. v. suporta. 3. v. îngădui. 4. v. abţine.

răbdá vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 sg. şi pl. rábdă

A RĂBDÁ rabd 1. tranz. 1) (suferinţe fizice sau morale) A îndura cu tărie şi calm; a suferi; a suporta. 2) A admite în mod conştient şi tacit; a îngădui; a suferi; a suporta; a tolera. ♢ A nu-l ~ pe cineva inima să ... a nu se putea stăpâni să nu ... 2. intranz. A-şi reţine dorinţa (de a face ceva); a îngădui. /Orig. nec.