RĂTĂCÍRE, rătăciri, s.f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minţii, pierdere a facultăţilor mintale; nebunie. ♦ Fig. Greşeală, eroare. – V. rătăci.

RĂTĂCÍRE s. 1. v. hoinăreală. *2. (fig.) întu-necare, orbire. (A avut o clipă de ~.)

RĂTĂCÍRE s. v. abatere, alienare, alienaţie, boală mintală, culpabilitate, culpă, demenţă, eroare, greşeală, nebunie, păcat, sminteală, smintire, ţicneală, vină, vinovăţie.

rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri

RĂTĂCÍR//E ~i f. 1) v. A RĂTĂCI şi A SE RĂTĂCI. 2) fig. Încălcare conştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; viziune greşită; greşeală; eroare. 3) pop. Stare a unei persoane demente; nebunie; demenţă. /v. a (se) rătăci