RÁNGĂ, răngi, s.f. Bară de fier, teşită la unul din capete, servind ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.

RÁNGĂ s. (TEHN.) (pop.) ştangă, (reg.) manelă, răzuş, (Transilv.) parângă. (A ridica ceva cu o ~.)

rángă s. f., g.-d. art. răngii; pl. răngi

RÁNGĂ răngi f. Unealtă constând dintr-o bară de oţel (teşită la un capăt), folosită ca pârghie la ridicarea sau la deplasarea unor corpuri grele; raz. /Orig. nec.