RECŢIÚNE, recţiuni, s .f. (Gram.) Calitate a unui cuvânt de a primi un determinant care trebuie să aibă o anumită formă flexionară sau o anumită construcţie prepoziţională; legătura dintre cuvinte şi determinantele lor; regim. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. rection, germ. Rektion.

RECŢIÚNE s. (GRAM.) regim.

recţiúne s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. recţiúnii; pl. recţiúni

RECŢIÚN//E ~i f. lingv. Proprietate a unui cuvânt de a impune determinantului o formă de caz oblic. [Sil. -ţi-u-] /<fr. rection, germ. Rektion

RECŢIÚNE s.f. Calitatea unui cuvânt de a atrage în frază un anumit determinant; legătură stabilită între cuvinte şi determinantele lor. [Pron. -ţi-u-. / < fr. rection, cf. lat. rectio – conducere].