RECTIFICÁRE, rectificări, s.f. Acţiunea de a rectifica şi rezultatul ei; îndreptare, corijare. ♦ (Concr.) Notă (într-un ziar) prin care se rectifică (1) ceva. – V. rectifica.

RECTIFICÁRE s. 1. v. corectare. 2. corectare, corijare, îmbunătăţire, îndreptare, remediere, retuş, retuşare, (fig.) reparare. (~ dicţiunii cuiva.) 3. (concr.) corectiv, corectură, îndreptare, (rar) rectificaţie. (A adus unele ~ări planului iniţial.)

rectificáre s. f., g.-d. art. rectificării; pl. rectificări

RECTIFIC//ÁRE ~ări f. 1) v. A RECTIFlCA. 2) Notă scurtă într-o publicaţie periodică, prin care se rectifică ceva publicat anterior. /v. a rectifica

RECTIFICÁRE¹ s.f. Acţiunea de a rectifica (1) şi rezultatul ei; îndreptare, corijare. [< rectifica (1)].

RECTIFICÁRE² s.f. Acţiunea de a rectifica (2). ♢ Maşină de rectificare = maşină-unealtă de prelucrare a pieselor prin rectificare. [< rectifica (2)].