RECUNOÁŞTERE, recunoaşteri, s.f. Acţiunea de a (se) recunoaşte şi rezultatul ei. – V. recunoaşte.

Recunoaştere ≠ nerecunoaştere

RECUNOÁŞTERE s. 1. identificare. (~ unui infrac-tor.) 2. (JUR.) confirmare, întărire, validare. (~ unui deputat.) 3. v. mărturisire. 4. v. acceptare. 5. apreciere, consideraţie. (~ publică a meritelor sale.)

recunoáştere s. f. cunoaştere

RECUNOÁŞTERE s.f. Acţiunea de a recunoaşte şi rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândeşte o condiţie juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie. [< recunoaşte].