REGÉNT, -Ă, regenţi, -te, s.m. şi f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ţinând locul monarhului în timpul unei regenţe. – Din fr. regent, lat. régens, -ntis.

REGÉNT s. (înv.) caimacam, vechil, locotenent domnesc.

regént s. m., adj. m., pl. regénţi; f. sg. regéntă, pl. regénte

REGÉN//T¹ ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre persoane) Care ţine de regenţă; propriu re-genţei. 2): (Propoziţie) ~tă propoziţie de care depind una sau mai multe propoziţii subordonate. /<fr. régent, lat. regens, ~entis

REGÉN//T² ~ţi m. Conducător provizoriu al unei monarhii (în timpul unei regenţe). /<fr. régent, lat. regens, ~entis

REGÉNT, -Ă adj. Care deţine o regenţă; referitor la regenţă. ♢ Propoziţie regentă (şi s.f.) = propoziţie (principală sau secundară) căreia îi este subordonată o altă propoziţie; propoziţie supraordonată. [Cf. fr. régent].

REGÉNT, -Ă s.m. şi f. Persoană care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic în timpul minorităţii sau al absenţei regelui. [Cf. fr. régent, it. reggente].