REGRETÁ, regrét, vb. I. Tranz. A simţi un regret, a fi cuprins de părere de rău; p. ext. a avea remuşcări, a se căi. – Din fr. regretter.

REGRETÁ vb. 1. v. căi. 2. (înv. şi pop.) a plânge. (Îşi ~ păcatele.)

regretá vb. (sil. -gre-), ind. prez. 1 sg. regrét, 3 sg. şi pl. regrétă

A REGRETÁ regrét 1. intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a se căi. 2. tranz. (fapte sau acţiuni) A îndura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /<fr. regretter

REGRETÁ vb. I. tr. A-i părea rău, a avea remuşcări, a se căi. [P.i. regrét. / < fr. regretter].