SĂBIÚŢĂ, săbiuţe, s.f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie şi cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uţă.

SĂBIÚŢĂ s. 1. săbioară, (reg.) săbiuşcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (BOT.; Gladiolus imbricatus) (reg.) cocardău, cocoşică, rogoz, săbioară, săgeată, săgeţea, secerele (pl.), spatarează, crin-vânăt, (Transilv.) coasă, (Ban.) seceruie, (Ban. şi Transilv.) spetează. 3. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiţă, săbioară, (reg.) bărcie, săbicioară, săbiiţă.

SĂBIÚŢĂ s. v. cioc-întors, gladiolă, năvodar.

săbiúţă s. f. (sil. -bi-u-), g.-d. art. săbiúţei; pl. săbiúţe

SĂBIÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la sabie) Plantă erbacee decorativă, cu frunze lanceolate, cultivată pentru florile viu colorate, mari, dispuse în şir unilateral spre vârful tulpinii; gladiolă. [ Sil. -bi-u-] /sabie + suf. ~uţă