SĂRBĂTOÁRE, sărbători, s.f. 1. Zi în care se comemorează sau se sărbătoreşte un eveniment important, organizându-se adesea diferite serbări, solemnităţi, demonstraţii etc. şi în care de obicei se întrerupe activitatea obişnuită; p. ext. zi oficială de odihnă. ♢ Sărbătoarea muncii = 1 Mai, ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc. Sărbătoare naţională = zi (de odihnă) în care se cinsteşte un eveniment important din istoria patriei. Sărbătoare legală = zi (stabilită în mod oficial) în care întreprinderile şi instituţiile nu lucrează. ♢ Loc. adj. şi adv. De sărbătoare sau de sărbători = festiv, sărbătoresc, strălucitor. ♢ Loc. adv. În (sau de) sărbători = cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor (religioase); p. restr. în timpul Paştilor sau al Crăciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sărbătoare (1). Sărbătoarea nu se lucrează. 2. Sărbătorire, serbare; festivitate, petrecere. – Serba + suf. -ătoare.

SĂRBĂTOÁRE s. v. festivitate, petrecere, ser-bare.

SĂRBĂTOÁRE s. 1. zi festivă, (înv. şi pop.) praznic, (înv.) sărbătorie. (Azi e mare ~, nu se lucrează.) 2. v. festivitate. 3. v. sărbătorire.

sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri

SĂRBĂT//OÁRE ~óri f. 1) Zi stabilită în mod oficial pentru marcarea unui eveniment important (în care, de obicei, nu se lucrează). ♢ De ~ sărbătoresc; festiv. 2) Manifestare solemnă, organizată cu un anumit prilej. ~ sportivă. 3) Zi în care este marcat tradiţional un eveniment în conformitate cu un obicei sau cu regulile cultului religios. ~orile Crăciunului. ♢ ~ori fericite! formulă de urare adresată cuiva cu ocazia unei sărbători tradiţionale. [ G.-D. sărbătorii] /a serbă + suf. ~ătoare

(sărbătoare) s. propriu m., pl. Paşti (doi Paşti; dar pl. n. Sfintele Paşti)