SALCẤM, salcâmi, s.m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare şi rezistent la umezeală; acaţ (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm.

SALCÂM s. v. glădiţă, plătică.

SALCÂM s. (BOT.) 1. (Robinia pseudacacia) (reg.) acăţar, liliac, păsuiele (pl.), rug, vacaţie, lemn-alb, (Transilv.) acaţ, (Ban.) băgrin, (Olt. şi Munt.) dafin, (prin Transilv. şi Ban.) pănar. 2. salcâm-galben = a) (Laburnum anagyroides) (reg.) bobiţel, drob, grozamă, lemnul-bobului; b) (Cytisus nigricans) lemnul-bobului, (reg.) bobiţel, drob, grozamă-mare; salcâm-japonez (Sophora japonica) = (rar) soforă, (pop.) salcâm-boieresc, (reg.) acaţie-boierească; salcâm-mic (Amorpha fructicosa) = (rar) amorfă.

salcâm s. m., pl. salcâmi

SALCÂM ~i m. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroana rară, constând din ramuri spinoase, cu frunze compuse şi flori albe sau galbene plăcut mirositoare, grupate în ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim