SECŢIÚNE, secţiuni, s.f. 1. Faptul de a secţiona; tăietură, despărţire; (concr.) porţiune tăiată în urma secţionării; loc unde s-a făcut o secţionare. 2. Suprafaţă rezultată prin intersecţia unui corp solid cu o suprafaţă (plană sau curbă). ♦ Aria unei secţiuni (2). 3. (Tehn.) Schiţă reprezentând suprafaţa determinată de intersecţia unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecţie a două mulţimi. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.

SECŢIÚNE s. 1. v. secţionare. 2. v. bucată. 3. v. pro-fil. 4. diviziune, parte. (Lucrarea are trei mari ~.)

secţiúne (tăietură, tehnică, matematică) s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. secţiúnii; pl. secţiúni

SECŢIÚN//E ~i f. 1) Tăietură făcută într-un corp şi locul unde s-a făcut această tăietură. 2) Porţiune căpătată în urma împărţirii unui spaţiu. 3) Suprafaţă formată prin întretăierea unui corp cu un plan. ~ longitudinală. ~ transversală. ~ plană. [G.-D. secţiunii; Sil. -ţi-u-] /<fr. section, lat. sectio, ~onis

SECŢIÚNE s.f. 1. Faptul de a secţiona; tăietură (transversală) făcută într-un corp, într-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a făcut această tăietură. ♦ Curbă obţinută prin intersectarea unei suprafeţe cu un plan. ♦ Suprafaţă care apare la întretăierea dintre un plan şi un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezintă detaliile unui corp care se găsesc la suprafaţa obţinută dacă s-ar tăia acel corp cu un plan. 3. (Mat.) Intersecţie a două mulţimi. 4. V. secţie. [Pron. -ţi-u-. / cf. fr. section, lat. sectio < secare – a tăia].