SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s.n., adj. 1. S.n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) şi mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistenţă electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însuşiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

semiconductór adj. m., s. m., pl. semiconductóri; f. sg. şi pl. semiconductoáre

SEMICONDUCT//ÓR¹ ~oáre n. Material cu o conductibilitate electrică intermediară între cea a conductoarelor (metalelor) şi cea a izolatorilor (dielectricilor). /<fr. semi-cunducteur

SEMICONDUCT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre materiale) Care are conductibilitate electrică intermediară. 2) (despre dispozitive) Care funcţionează pe baza materialelor cu conductibilitate electrică intermediară. /<fr. semi-cunducteur

SEMICONDUCTÓR s.n. Material solid care are o rezistenţă electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor şi mai mică în raport cu aceea a substanţelor izolante. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. semi-conducteur].