SMERÉNIE s.f. Atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviinţă. ♦ (Bis.) Evlavie, cucernicie, pioşenie. – Din sl. sŭmĕrjenije.

SMERÉNIE s. v. candoare, castitate, feciorie, inocenţă, modestie, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, virginitate.

SMERÉNIE s. 1. v. umilinţă. 2. umilinţă, (înv.) smericiune, smerire, (fam.) spăseală, spăsenie. (Cu ~ îi sărută dreapta.) 3. plecare, supunere, umilinţă, (livr.) obsecviozitate, (înv.) plecat, umiliaţiune, umilitate. (~ în faţa ... ) 4. (BIS.) credinţă, cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, (livr.) devoţiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, râvnă, râvnire, smerire. (~ unui credincios.)

smerénie s. f. (sil. -ni-e), art. smerénia (sil. -ni-a), g.-d. art. smeréniei; pl. smerénii

SMERÉNIE f. 1) Atitudine smerită; comportament respectuos. 2) rel. Sentiment religios manifestat prin îndeplinirea scrupuloasă a practicilor bisericeşti; cuvioşie; pietate; evlavie; cucernicie; religiozitate. [G.-D. smereniei; Sil. -ni-e] /<sl. sumérjenije