SMUCÍ, smucesc, vb. IV. 1. Tranz. A trage brusc şi cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se află. ♦ Intranz. (Despre arme de foc) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face mişcări repezi încolo şi încoace spre a scăpa din locul unde este prins sau legat. [Var.: (pop.) smâcí, smâncí, smuncí vb. IV) – Din sl. smučati.

SMUCÍ vb. 1. a zgâlţâi, (Transilv.) a hăţi. (~ de uşă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ ca să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mâinile lui.)

smucí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. smucésc, imperf. 3 sg. smuceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. smuceáscă

A SMUC//Í ~ésc 1. tranz. (obiecte) A trage brusc şi cu putere pentru a scoate sau pentru a schimba locul de aflare. 2. intranz. (despre arme de foc, mecanisme etc.) A avea recul; a recula. /<sl. smuţati, smykati

A SE SMUC//Í mă ~ésc intranz. (despre fiinţe) A produce mişcări bruşte şi convulsive (din cauza unor dureri puternice sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare); a se zbate. /<sl. smuţati, smykati