|
sondă. 11 rezultate gasite
SÓNDĂ, sonde, s.f. 1. Gaură cilindrică forată în interiorul scoarţei pământului în vederea exploatării unui zăcământ de hidrocarburi fluide, a explorării unor straturi etc. ♦ Instalaţie situată deasupra unei sonde (1). 2. Aparat care serveşte la extragerea unei mici cantităţi dintr-un material compact sau granulat (pământ, ciment, nisip etc.). ♦ Burghiu mare, acţionat mecanic, cu care se fac foraje în sol (în scopul de a-l explora şi a cunoaşte natura straturilor). 3. Instrument chirurgical în formă de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care serveşte la explorarea sau la evacuarea unor canale sau cavităţi din organism ori la drenarea plăgilor. 4. Instrument cu ajutorul căruia se efectuează diferite observaţii hidrometrice ca măsurarea adâncimii unei ape, recoltarea de probe de pe fundul apelor etc. 5. Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de măsură, care poate fi plasat în diferite puncte din spaţiu pentru exploatarea unui câmp fizic. 6. (În sintagmele) Balon-sondă = balon prevăzut cu aparate de observaţie, care se lansează în atmosferă pentru diferite cercetări ştiinţifice. Sondă spaţială = satelit artificial sau vehicul spaţial fără oameni, lansat în spaţiul cosmic pentru cercetarea lui directă. 7. Pahar lunguieţ şi subţire, mai îngust în partea de jos. – Din fr. sonde.
SONDÁ, sondéz, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj straturile unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intenţiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.
SÓNDĂ s. 1. puţ. (~ de petrol.) 2. sondă cosmică v. sondă spaţială; sondă spaţială = sondă cosmică.
SONDÁ vb. 1. a fora. (A ~ la mari adâncimi.) 2. a explora. (A ~ fundul mării.) 3. a cerceta, a examina, a încerca, (pop.) a cerca. (~ terenul să vezi dacă avem şanse de reuşită.)
sondá vb., ind. prez. 1 sg. sondéz, 3 sg. şi pl. sondeáză
sóndă s. f., g.-d. art. sóndei; pl. sónde
A SOND//Á ~éz tranz. 1) (terenuri, ape etc.) A supune unor cercetări cu ajutorul sondei. 2) fig. (persoane) A examina pe ascuns, căutând să afle starea de spirit, intenţiile. 3) fig. (gânduri, intenţii etc.) A încerca să afle pe căi ocolite. ♢ ~ terenuri a căuta să afle din timp starea de lucruri sau de spirit (pentru a avea siguranţă). /<fr. sonder
SÓND//Ă ~e f. 1) Gaură cilindrică forată în scoarţa terestră în vederea exploatării unor hidrocarburi fluide sau în vederea explorării rocilor. 2) Instalaţie specială care serveşte la exploatarea hidrocarburilor fluide din scoarţa terestră sau la exploatarea rocilor. 3) Aparat care serveşte la extragerea unei probe dintr-un material compact, pulverulent sau granular. 4) Instrument pentru determinarea adâncimii unei ape şi pentru recunoaşterea naturii fundului acesteia. 5) Aparat pentru explorarea verticală a atmosferei. 6) Instrument medical tubular cu care se examinează un canal sau un organ cavitar; cateter. [G.-D. sondei] /<fr. sonde
SONDÁ vb. I. tr. A cerceta, a explora cu o sondă un teren, fundul unei ape etc. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu o sondă. ♦ (Fig.) A cerceta, a căuta să afle gândurile sau intenţiile cuiva, a tatona. [< fr. sonder].
SÓNDĂ s.f. 1. Puţ destinat extragerii unei substanţe minerale fluide (ţiţei, gaze naturale etc.) sau extragerii de probe de rocă. 2. Aparat folosit pentru determinarea adâncimii mărilor sau a apelor curgătoare. 3. Aparat pentru luarea de probe dintr-un material compact sau granular. 4. Instrument tubular folosit pentru explorarea unor cavităţi naturale din organism sau pentru drenarea unor plăgi. 5. Sondă spaţială = rachetă spaţială lansată pe direcţie verticală cu scopul de a explora straturile superioare ale atmosferei terestre; balon-sondă = balon prevăzut cu aparate de observaţie, care se lansează în atmosferă pentru înregistrarea anumitor date meteorologice. 6. Pahar de bere lunguieţ şi subţire, mai îngust în partea de jos. [< fr. sonde, it. sonda].
Baza de date folosita este sub licenţă GPL şi a fost preluată de pe dexonline.ro. Ea poate fi downloadată de aici sau de aici
|
|