SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. şi tranz. A considera ca realizabilă o dorinţă, a avea speranţă; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

A spera ≠ a deznădăjdui

A spera ≠ a dispera

SPERÁ vb. 1. a crede, a nădăjdui, (înv. şi reg.) a se nădăi. (~ că îşi va realiza visul.) 2. a nădăjdui, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aştepta, a nădăjdui, (înv. şi reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)

sperá vb., ind. prez. 1 sg. spér, 3 sg. şi pl. spéră

A SPERÁ sper 1. tranz. A aştepta cu încredere (mai mult sau mai puţin fermă). 2. in-tranz. A crede că o dorinţă sau o acţiune se va înfăptui; a trage nădejde; a nădăjdui. /<lat., it. sperare

spéră s.f. (reg.) speranţă, nădejde, credinţă.

SPERÁ vb. I. intr., tr. A avea speranţă, a nădăjdui. [P.i. sper, 3,6 -ră, conj. -re. / < lat. sperare, cf. it. sperare].