SPLÍNĂ, spline, s.f. 1. Organ anatomic intern, moale şi spongios, de culoare roşie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavităţii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ♢ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu oboseşte; (despre oameni) care munceşte intens fără să obosească. ♢ Expr. A i se pune cuiva splina =a simţi dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee cu frunze în formă de splină (1) şi cu flori galbene-aurii; splinuţă (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splína.

SPLÍNĂ s. (BOT.; Chrysosplenium alternifolium) (pop.) splinuţă, (reg.) aurariţă, bulbuc.

SPLÍNĂ s. v. crucea dinapoi, limbă, pisc.

splínă s. f., g.-d. art. splínei; pl. splíne

SPLÍN//Ă ~e f. 1) (la om şi la animale) Organ de producere a limfocitelor, situat în regiunea stângă a cavităţii abdominale. 2) Plantă erbacee, neramificată, cu frunze ovale şi cu flori galbene-aurii, care creşte prin locuri umbroase şi umede. /<ngr. splina, lat. splen

spliná, pers. 3 sg. splineáză, vb. I refl. (reg.; despre vite) a i se umfla splina; a se îmbolnăvi de splină; a se însplina.