STĂVILÁR, stăvilare, s.n. 1. Construcţie de lemn, de beton sau de fier înălţată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acţionate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecţie în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar.

STĂVILÁR s. (CONSTR.) 1. baraj. 2. stavilă, zăgaz, (pop.) opust, (reg.) iezătură, (înv.) iaz, scurgă-toare. (A deschis ~ul.)

stăvilár s. n., pl. stăviláre

STĂVILÁR ~e n. Construcţie făcută transversal pe cursul unei ape pentru a o opri sau a regla nivelul; zăgaz; baraj. /a stăvili + suf. ~ar

stăvilar de lemn la capătul unui iaz, folosit pentru a regla debitul şi eventual a seca iazul.