STÓIC, -Ă, stoici, -ce, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. Care aparţine stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în faţa vicisitudinilor vieţii). II. S.m. şi f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în faţa vicisitudinilor vieţii). [Pr.: -sto-ic] – Din fr. stoïque, lat. stoicus.

STÓIC adj., s. 1. adj. (înv.) stoicesc. (Filozofii ~.) 2. s. (înv.) stoician. (Un mare ~.)

stóic adj. m., s. m., pl. stóici; f. sg. stóică, pl. stóice

STÓI//C¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de stoicism; propriu stoicismului. 2) fig. Care suportă cu tărie vicisitudinile vieţii; dotat cu tărie sufletească. [Sil. sto-ic] /<lat. stoicus, fr. stoïque

STÓI//C² ~ci m. 1) Adept al stoicismului. 2) Persoană care suportă cu tărie vicisitudinile vieţii; persoană dotată cu tărie sufletească. /<lat. stoicus, fr. stoïque

STÓIC, -Ă adj. 1. Care ţine de stoicism, care se referă la doctrina stoicilor. 2. Ferm, neclintit. // s.m. şi f. 1. Adept al stoicismului. 2. Om ferm, cu multă tărie sufletească. [Pron. sto-ic. / cf. fr. stoïque, lat. stoicus, gr. stoa – portic unde se adunau stoicii pentru discuţiile lor filozofice].