STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenţilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element component, cum şi prin aranjarea lor unul faţă de celălalt. ♦ Spec. Dispoziţie a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanţă minerală. 2. Mod de aşezare şi asamblare a părţilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale ţesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformaţie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societăţii din punct de vedere economic, social-politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producţie, a unui domeniu de activitate, a unei instituţii, organizaţii etc. – Din fr. structure, lat. structura.

STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer.

STRUCTÚRĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatură, schelet. (~ de rezistenţă a unei construcţii.) 4. sistem. 5. v. al-cătuire. 6. alcătuire, compoziţie, economie, organizare, organizaţie, (rar) substanţă, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 7. v. componenţă. 8. v. configuraţie. 9. (GEOL.) structură geologică = geotectonică, tectonică; structură sticloasă v. structură vitroasă; structură vitroasă v. structură sticloasă. 10. v. conformaţie. 11. v. fire. 12. structură economică v. bază economică.

STRUCTURÁ vb. 1. v. organiza. 2. v. configura.

structurá vb., ind. prez. 1 sg. structuréz, 3 sg. şi pl. structureáză

structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri

A STRUCTUR//Á ~éz tranz. A face să aibă o structură. /<fr. structurer

STRUCTÚR//Ă ~i f. 1) Mod de organizare internă a elementelor sau a părţilor care constituie un ansamblu concret sau abstract; constituţie; factură; component; compoziţie. 2) Ansamblu de relaţii dintre elementele unui sistem; reţea de relaţii. [G.-D. structurii] /<lat. structura, fr. structure

STRUCTURA CHIMICA CARE ARE O PARTE POLARA (CAUTA CONTACTUL CU APA) SI O PARTE NEPOLARA CARE FUGE DE APA.

STRUCTÚRĂ s.f. I. 1. Fel de construcţie (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp. ♦ Dispoziţie relativă a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Modul de grupare a moleculelor într-o substanţă minerală. 3. Modul de aşezare între ele a părţilor corpului animal sau vegetal ori ale ţesuturilor. ♦ (Psih.) Conformaţie, factură, formaţie. 4. Fel de alcătuire a unei compoziţii, a unei opere literare. ♦ Structură gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziţii şi fraze. II. Mod de organizare a societăţii din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a oricărei ramuri de producţie. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a clădi].

STRUCTURÁ vb. I. tr. A da o (nouă) structură, a organiza. [< fr. structurer].