SUBIÉCT, subiecte, s.n. 1. Totalitatea acţiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conţinutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbeşte sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. (Lingv.) Partea principală a propoziţiei care arată cine săvârşeşte acţiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acţiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însuşire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. Fiinţă aflată sub observaţie, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 4. (În sintagmele) Subiect de drepturi = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi şi obligaţii. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. 5. (Log.) Termen al unor judecăţi, reprezentând noţiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însuşirea exprimată de predicat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet).

SUBIÉCT s. v. calfă, pacient.

SUBIÉCT s. 1. v. problemă. 2. materie, (înv.) madea. (A intrat în ~.) 3. v. acţiune. 4. v. informator. 5. subiect impozabil v. contribuabil.

subiéct s. n. (sil. -biect; mf. sub-), pl. subiécte

SUBIÉCT ~e n. 1) Problemă care stă la baza unor preocupări; chestiune despre care se scrie sau se vorbeşte. ~ de conversaţie. 2) Totalitate de fapte şi acţiuni care constituie conţinutul unei opere de artă. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinţă activă şi conştientă, înzestrat cu capacităţi cognitive. 4) Motiv al unei acţiuni sau al unei stări; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trăsături negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecăţi, reprezentând obiectul gândirii. 7) gram. Parte principală a propoziţiei care face sau suferă acţiunea verbului. 8) Persoană supusă unei observaţii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

SUBIÉCT, subiécţi, s.m. Fiinţă aflată sub observaţie, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. [folosit în corpul DEX]

subiect in dezacord cu predicatul

subiect in dezacord cu predicatul

subiect de drept ce, în calitate de titular al unui drept real ( de proprietate sau de folosinţă) asupra unor bunuri ori în calitate de executant al unor activităţi economice sau de prestator al unor servicii publice, obiect al contractului de cesiune, transmite, prin efectul acestui contract, altui subiect de drept ( numit concesionar) spre administrare rentabilă, pe un termen determinat, in schimbul unei redevenţe,facultatea de a exploata acele bunuri, şi respectiv, de a îndeplini acele activităţi economice sau servicii publice.

SUBIÉCT s.n. 1. Materie, chestiune de care se ocupă cineva, despre care se vorbeşte. ♦ Pricină, motiv. ♦ Totalitatea evenimentelor, a întâmplărilor ce se petrec în desfăşurarea unei naraţiuni epice sau dramatice. 2. Partea principală a unei propoziţii care indică cine îndeplineşte sau cine suferă acţiunea verbului. ♦ (Log.) Parte, termen al unei judecăţi despre care se afirmă sau se neagă însuşirea exprimată de predicat. // s.m. (Fil.) Omul ca fiinţă înzestrată cu conştiinţă şi voinţă. [Pron. -bi-ect. / < lat. subiectus].