SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălţime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârşire, de frumuseţe; măreţ, superb, înălţător, minunat. Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S.n. Forma cea mai înaltă a perfecţiunii (în estetică, artă); desăvârşire. – Din fr. sublime.

Sublim ≠ banal, grotesc, infam

SUBLÍM adj., s. 1. adj. desăvârşit, excepţional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minu-nat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvârşit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvârşire, perfecţiune. (~ul este o categorie estetică.)

sublím adj. m. (sil. -blim), pl. sublími; f. sg. sublímă, pl. sublíme

sublím s. n. (sil. -blim)

SUBLÍM¹ n. Formă superioară a perfecţiunii, a desăvârşirii. [Sil. su-blim] /<fr. sublime

SUBLÍM² ~ă (~i, ~e) Care se caracterizează prin cel mai înalt grad de desăvârşire în-tr-o ierarhie de valori; divin; înălţător. Muzică ~ă. /<fr. sublime

SUBLÍM, -Ă adj. Aflat la un înalt grad de perfecţiune, de desăvârşire morală sau intelectuală; superb, înălţător. ♦ De o perfecţiune, de o frumuseţe neîntrecută. // s.n. Forma cea mai înaltă a perfecţiunii. [Cf. fr., it. sublime, lat. sublimis – ridicat].