TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguieşte; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

TÂNGUITÓR adj. 1. v. sfâşietor. 2. jalnic, plângăreţ, plângător, scâncit, trist, (rar) scâncitor. (Cu glas ~.) 3. tânguios, trist. (O doină ~oare.)

tânguitór adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. şi pl. tânguitoáre

TÂNGUITÓR¹ adv. 1) În mod jalnic. 2) Cu tânguieli. /a tângui + suf. ~tor

TÂNGUIT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) 1) rar (despre persoane) Care se tânguieşte mereu; care are obişnuinţa de a se tângui. 2) (despre sunete, voci, melodii) Care este de jale; jalnic; plângător. /a tângui + suf. ~tor