TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s.n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oţel, ascuţită la un capăt şi lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. şi: târnăcópuri] – Din bg. tărnokop, scr. trnokop.

TÂRNĂCÓP s. (reg.) cioancă, gheunoi, motâcă, pioc, săpoi, ţiu, ţucloi, (Mold.) cazma, (prin Ban.) chilăviţă, (Munt.) chirlopan, ciocan, (Transilv.) crampen, (prin Transilv.) săpălău, (prin vestul Transilv.) târsă. (Sapă cu ~ul.)

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

TÂRNĂC//ÓP ~oápe n. Unealtă constând dintr-o bară de oţel, ascuţită la un capăt şi lată la celălalt, fixată într-o coadă de lemn şi folosită pentru desfundarea pământurilor tari sau pentru spartul rocilor. /<bulg. tărnokop