TĂMÂÍŢĂ, tămâiţe, s.f. Nume dat mai multor plante; a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic şi cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ♢ Compus: tămâiţă-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iţă.

TĂMÂÍŢĂ s. v. spanac-porcesc, vineriţă.

TĂMÂÍŢĂ s. (BOT.) 1. (Chenopodium botrys) (reg.) izmă, studeniţă, tămâioară, tămâioasă, vineriţă, peliniţă-grecească, smirnă-de-grădină. 2. (Cheno-podium ambrosioides) (reg.) tămâioară, ţifroş. 3. tămâiţă-de-câmp (Ajuga chamaepytis) = (reg.) rută-sălbatică, vineriţă-galbenă.

tămâíţă s. f., g.-d. art. tămâíţei; pl. tămâíţe

TĂMÂÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la tămâie) Plantă erbacee aromată cu tulpina acoperită cu peri şi cu frunze verzi-gălbui, care creşte prin locuri nisipoase şi necultivate. /tămâie + suf. ~iţă