ŢÁRCĂ, ţărci, s.f. 1. (Ornit.) Coţofană. ♢ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) ţarcă = a fi limbut, a vorbi mult şi fără rost. A sta ca ţarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeşte mult. – Din magh. szarka.

TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (şi nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălţa. – Din tărcat (derivat regresiv).

ŢÁRCĂ s. v. coţofană, gura.

TĂRCÁ vb. 1. v. dunga. 2. v. bălţa.

tărcá vb., ind. prez. 3 sg. tărcheáză

ţárcă s. f., g.-d. art. ţărcii; pl. ţărci

A TĂR//CÁ ~chéz tranz. rar 1) A vopsi în diferite culori. 2) A face să se tărcheze. /Din tărcat

A SE TĂR//CÁ pers.3 se ~cheáză intranz. rar A-şi pierde culoarea iniţială (sub acţiunea apei, soarelui); a se decolora neuniform; a se spălăci; a se şterge. /Din tărcat

ŢÁRCĂ ţărci f. 1) pop. Pasăre sedentară, de talie medie, cu aripi scurte şi coadă lungă, cu penaj alb-negru foarte gălăgioasă şi hrăpăreaţă; coţofană. 2) fig. peior. Femeie guralivă. [G.-D. tărcii] /<ung. szarka

tárcă s.f. (reg.) tort subţire.

ţấrca s.f. art. (înv. şi reg.) un joc de copii.