TARÁBĂ, tarabe, s.f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanţi îşi expun şi îşi vând marfa la târguri, în pieţe sau pe străzi. ♢ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Tc. tarab.

TARÁBĂ, tarabe, s.f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanţi) îşi expun şi îşi vând marfa la târguri, în pieţe sau pe străzi. ♢ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = de calitate proastă, p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.

TARÁBĂ s. masă, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. şi Ban.) pult, (Bucov.) şinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe ~.)

tarábă s. f., g.-d. art. tarábei; pl. tarábe