TAVÁ s.f. v. tavă.

TÁVĂ, tăvi, s.f. 1. Obiect plat de metal sau de lemn, având forme diferite şi marginile puţin ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile, tacâmurile etc.; tabla. ♦ Vas de tablă sau de fier smălţuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri şi prăjituri. 2. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Şerveţel brodat care se aşterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s.f.] Tc. tava.

TAVÁ s.f. v. tavă.

TÁVĂ, tăvi, s.f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme şi dimensiuni diferite şi marginile puţin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă¹ (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălţuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri şi prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Şerveţel brodat care se aşterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s.f.] – Din tc. tava. Cf. bg. t a v a.

TÁVĂ s. tipsie, (reg.) tablă, (Mold.) tabla. (~ încărcată cu bunătăţi.)

távă s. f., g.-d. art. tăvii; pl. tăvi

TÁVĂ tăvi f. 1) Recipient cu fundul plat şi cu marginile uşor ridicate, pe care se aduc mâncarea şi tacâmurile la masă; tablă. 2) Vas din tablă cu fundul plat şi cu marginile ridicate, folosit pentru a coace la cuptor diferite mâncăruri şi produse de panificaţie (plăcinte, checuri, torturi etc.). [G.-D. tăvii] /<turc. tava