TEÁCĂ, teci, s.f. 1. Înveliş, toc, apărătoare confecţionată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ♢ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârşită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codeşte să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră şi se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Din lat. theca.

TEÁCĂ s. 1. (rar) tesac, toc. (~ de sabie.) 2. v. păstaie.

teácă s. f., g.-d. art. técii; pl. teci

TEÁCĂ teci f. 1) Toc (de metal sau de piele) în care se ţin obiecte tăioase. 2) Parte a unei unelte manuale cu lamă în care se fixează coada sau mânerul. 3) (la unele plante, mai ales leguminoase) Înveliş al seminţelor, având formă alungită şi constând din două valve. 4) Parte a frunzei, mai ales la graminee, care îmbracă tulpina. /<lat. thëca