ŢEÁPĂ, ţepi, s.f. 1. Par lung şi ascuţit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuţită şi ţepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, aşchiuţă, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. č e p a t i.

TEÁPĂ s.f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. Stare, treaptă, rang social, condiţie socială. – Et. nec.

ŢEÁPĂ s. 1. ţepuşă, (Transilv. şi Ban.) ţăpăruie. (~ este un par ascuţit.) 2. v. barbă. 3. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, ţepuşă, (reg.) şteap. (Măceşul e plin de ţepi.) 4. v. aşchie. 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)

TEÁPĂ s. 1. categorie, fel, gen, soi, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 2. v. condiţie.

teápă s. f., g.-d. art. tépei

ţeápă (par, parte a unor păioase, aşchie) s. f., g.-d. art. ţépei/ţépii; pl. ţépe/ţepi

TEÁPĂ f. Grup de fiinţe sau de obiecte care se caracterizează printr-o anumită însuşire; specie; gen; categorie; fel; soi. ♢ De aceeaşi (sau de o) ~ care este de acelaşi soi sau caracter (rău). /Orig. nec.

ŢEÁPĂ ţepi f. 1) înv. Par lung şi ascuţit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ~. 2) Parte ascuţită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subţire şi ascuţit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuţită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru şi ţepos care acoperă corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formaţie tare şi ascuţită ce creşte pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. ţepii; Pl. şi ţepe] /Cuv. autoht.

ŢEÁPĂ, ţepe, s.f. [+] (Arg., în expr.) A da (sau a trage) ţeapă = a păcăli, a înşela, a escroca, a frauda; a ţepui. ♢ A lua ţeapă = a fi păcălit, înşelat, escrocat; a se ţepui.