TÉHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj., s.f. I. Adj. Care aparţine tehnicii (II), privitor la tehnică. ♢ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, şi care este folosit la construirea obiectului în spaţiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o ştiinţă etc. II. S.f. 1. Totalitatea uneltelor şi a practicilor producţiei dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze şi să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obţine bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor întrebuinţate în practicarea unei meserii, a unei ştiinţe etc. 3. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă şi auxiliare cu care sunt înzestrate forţele armate. – Din fr. technique.

téhnic adj. m., pl. téhnici; f. sg. téhnică, pl. téhnice

TÉHNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de tehnică; propriu tehnicii. 2) Care se referă la latura de strictă specialitate a unei arte, a unei ştiinţe, a unei meserii. /<fr. technique, lat. technicus

TÉHNIC, -Ă adj. Referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. ♢ Termen tehnic = termen care denumeşte o anumită noţiune dintr-un domeniu al ştiinţei, al tehnicii etc. // (În forma tehn-, tehni-, tehno-; scris şi techn-, techni-, techno-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) tehnică“, „procedeu, capacitate din tehnică“. // s.m. (Rar) Maistru tehnician, mecanic. [Cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos].