TENTÁŢIE, tentaţii, s.f. Ispită, ademenire, dorinţă. [Var.: tentaţiúne s.f.] – Din fr. tentation.

TENTÁŢIE s. ademenire, atracţie, ispită, seducere, seducţie, (înv.) blaznă, iscuşenie, năpastă, să-blaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~.)

tentáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. tentáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. tentáţiei; pl. tentáţii, art. tentáţiile (sil. -ti-i-)

TENTÁŢI//E ~i f. 1) Motiv care atrage o persoană la acţiune; dorinţă puternică de a realiza sau a obţine ceva; ispită. 2) rel. Impuls care împinge omul la săvârşirea unui păcat. [G.-D. tentaţiei; Sil. -ţi-e] /<it. tentazione, fr. tentation