TIC¹ interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic-tac. – Onomatopee.

TIC², ticuri, s.n. Mişcare convulsivă, bruscă, spasmodică şi repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor muşchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconştient. – Din fr. tic.

TIC s. v. bot, cioc, rât.

tic interj.

tic s. n., pl. tícuri

TIC¹ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda sunetul ritmic al ceasornicului). /Onomat.

TIC² ~uri n. 1) Contracţie musculară involuntară şi repetată, provocată de tulburări organice sau funcţionale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick

tic², tícuri, s.n. (reg.) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiţă, cutie de lemn.

ţic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.