TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situaţie, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

TOLERÁ vb. 1. v. îngădui. 2. v. suporta.

tolerá vb., ind. prez. 1 sg. toleréz, 3 sg. şi pl. tolereáză

A TOLER//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A accepta admiţând în apropiere şi făcând abstracţie de neajunsuri; a suporta; a suferi; a răbda. 2) (fapte supărătoare nepermise) A admite în mod conştient şi tacit; a suporta; a suferi; a îngădui. 3) med. (tratamente, medicamente) A suporta fără reacţie de respingere. /<fr. tolérer